Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
Facultatea de Inginerie

Ghidul național al studentului

Ghidul național al studentului

Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, a elaborat Ghidul Național al Studentului 2026/2027, în cadrul proiectului „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar” (cod SMIS 322473), cofinanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, și bugetul național.

Ghidul a fost conceput ca o resursă națională de informare și orientare pentru studenții din România, reunind într-o formă accesibilă și structurată informații relevante pentru parcursul universitar al acestora. Materialul oferă repere privind funcționarea sistemului de învățământ superior și a universităților, precum și principalele aspecte ale vieții de student: de la admitere și organizarea studiilor, taxe, burse și alte forme de sprijin financiar, până la drepturile și obligațiile studenților, serviciile și facilitățile disponibile, oportunitățile de dezvoltare, formele de sprijin și incluziune, reprezentarea studențească, adaptarea la mediul universitar, reușita academică, sănătatea și starea de bine.

Materialul urmărește să ofere studenților un punct de pornire pentru înțelegerea mediului universitar și pentru identificarea surselor de informare, a serviciilor și a structurilor la care pot apela pe parcursul studiilor, completând informațiile și reglementările specifice fiecărei instituții de învățământ superior.

Ghidul Național al Studentului 2026/2027 poate fi:

description Document (PNG)
Toate anunțurile din Anunțuri →
Tot în această secțiune

Alte anunțuri

Temă cromatică
school Admitere 2026